Dinner in the sky – Arad Open Air Festival

Dinner in the sky @ Arad Open Air Festival (AOA)

Ediția din 2019 a Arad Open Air Festival va oferi participanților o experiență spațială. Una dintre activitățile care fac parte din tematica de anul acesta este Dinner in the Sky @ AOA. Un concept unic, care există în peste 43 de țări din Europa, vine anul acesta la Arad. Astfel, iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Conceptul inedit va fi disponibil pe toată perioada festivalului care se desfășoară în 28 – 30 iunie pe aeroportul din Arad.

Considerată una dintre cele mai memorabile experiențe care se pot desfășura la înălțime, Dinner in the Sky va fi disponibilă în toate zilele de festival, fiind doar una dintre activitățile dedicate spațiului din cadrul festivalului.

La fiecare urcare limita maximă este de 22 persoane.

Programul și meniul sunt:

Vineri 28 iunie 2019

Ora 16:00 – 19:00 ridicări de câte 20 de minute la orele: cu incepere 16:00, 16:30, 17:00, 17:30, 18:00,  (meniu: aperitiv finger food, prosecco, vin, apă/suc)

Ora 20:00 si ora 22:00 ridicari de cate 1h15` (Meniu complet aperitiv, fel principal, desert, vin, apa, cafea).

Sâmbătă 29 iunie 2019

Ora 12:00 – 19:00 ridicări de câte 20 de minute la orele: 12:00, 12:30, 13:00, 13:30, 16:00, 16:30, 17:00, 17:30, 18:00, 18:30 (meniu: aperitiv finger food, prosecco, vin, apă/suc)

Ora 20:00 si ora 22:00 ridicari de cate 1h15` (Meniu complet aperitiv, fel principal, desert, vin, apa, cafea).

Duminică 30 iunie 2019

Participanții care își achiziționează un bilet la Dinner in the Sky @ AOA, beneficiază de un abonament de 3 zile la Arad Open Air Festival.

Urcările FOR AOA FANS! sunt exclusiv pentru cei care au deja abonament sau bilet la Arad Open Air Festival

Participanții care au deja un abonament achiziționat pentru Arad Open Air Festival beneficiază de reducere.

Wine tasting in the Sky – Ridicări de 20 minute.

Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul Include aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, proseco, apă și un abonament 3 zile festival.

Dinner in the sky – Ridicări de câte 1h15`

Bucură-te de o atmosferă de poveste pe acordurile de vioară ale Alexandrei Violin și de cele mai delicioase preparate! Prețul Include un meniu complet: aperitiv, fel principal, desert și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, apa, suc și un abonament VIP 3 zile festival.

28 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 17.00 – 200 lei

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

28 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 17.30 FOR AOA FANS! 100 LEI

OFERTA VALABILA DOAR PENTRU CEI CARE AU DEJA ABONAMENT AOA2019 CUMPARAT! Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

28 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 18.00 200 LEI

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

29 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 12:00 200 LEI

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

29 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 12:30 FOR AOA FANS! 100 LEI

OFERTA VALABILA DOAR PENTRU CEI CARE AU DEJA ABONAMENT AOA2019 CUMPARAT! Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

29 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 13:00 200 lei

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

29 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 13:30 200 lei

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

29 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – ORA 16:00 FOR AOA FANS! 100 lei

OFERTA VALABILA DOAR PENTRU CEI CARE AU DEJA ABONAMENT AOA2019 CUMPARAT! Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

29 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY@ AOA – URCARE ORA 16:30 200 lei

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

29 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 17:00 200 lei

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

29 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 17:30 200 lei

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

29 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 18:30 200 lei

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

29 IUNIE – VIP DINNER IN THE SKY @ AOA -URACRE ORA 22:00 750 lei

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Prețul include o urcare de 1h15` (Meniu complet aperitiv, fel principal, desert, vin, apa, cafea) și abonament VIP 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

30 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 12:00 200 lei

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

30 IUNIE – WINE TASTING IN THE SKY @ AOA – URCARE ORA 12:30 200 lei

Iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Descoperă istoria romanțată a vinului și cele mai delicioase preparate ! Prețul include o urcare de 20 min aperitiv finger food și degustarea a 3-4 feluri de vinuri, prosecco, apă și un abonament 3 zile festival. Locuri limitate 22 persoane

Afla mai multe pe Entertix.ro