Peştera Munticelu, minunea naturii descoperită de nişte copii

Peştera Munticelu, minunea naturii descoperită de nişte copii. Foto: Adevarul.ro

Peştera Munticelu, una dintre puţinele formaţiuni de acest gen din Carpaţii Orientali, este situată în Rezervaţia Naturală Cheile Şugăului – Munticelu, din judeţul Neamţ, în imediata vecinătate a Cheilor Bicazului, unul dintre cele mai căutate obiective turistice din ţară.

Până la Cheile Şugăului – Munticelu se poate ajunge venind dinspre Piatra Neamţ, urmând drumul naţional DN 12 C. Cu maşina se ajunge în circa o oră, trecând prin oraşul Bicaz. Cei care vin în zonă de deasupra Cheilor Bicazului, pe acelaşi tronson de drum, ajung în circa 20 de minute la poarta de intrare în Cheile Şugăului-Munticelu.

Peştera Munticelu este unicat în Carpaţii Orientali şi în Moldova. Ce o face deosebită la nivel naţional ar fi şi traseul până la această peşteră. Este unul dintre cele mai frumoase trasee din Carpaţi fiindcă pentru a ajunge acolo ai şansa să mai parcurgi o mică peşteră – Peştera Tunel, unde intri printr-un versant şi ieşi prin celălalt versant, aidoma unui tunel, după cum îi spune şi numele. Se iese în vârful unui turn de calcar pe creastă, apoi se coboară la peştera Munticelu. Tot traseul acesta este o raritate în Carpaţi, este foarte spectaculos. Peşteri din Romania

Această peşteră a fost descoperită în anul 1973 de patru copii care căutau ghiocei. Ei au fost primii care au intrat în ea, au rămas fascinaţi şi au anunţat acasă, iar vestea s-a răspândit repede. A aflat şi presa, au venit ziarişti, au venit şi specialiştii de la Muzeul de Istorie din Piatra Neamţ şi s-a anunţat şi Institutul de Speologie Emil Racoviţă.
Cheile Şugăului propriu-zise pot fi parcurse prin apă, iar drumul forestier de 5 km, care duce spre Cupaş şi Jidanu, poate fi parcurs uşor cu bicicleta.

Vizitarea Peşterii Munticelu costă 10 lei pentru adulţi, respectiv 5 lei pentru copii/elevi între 7 şi 18 ani. Pentru cine vrea să viziteze parcul natural Cheile Şugăului – Munticelu, taxa de acces este de 10 lei (adulţi), respectiv 2,5 lei copii/elevi (7-18 ani).
Citeste tot articolul pe Adevarul.ro