BIAS 2022 – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition
UPDATE: Evenimentul va avea loc pe 4 septembrie 2022, la aeroportul Băneasa și Romaero.
Participanti la BIAS 2022
Aeroclubul României – Șoimii României sau, cum sunt cunoscuți în întreaga lume, “Hawks of Romania” sunt formația de înaltă acrobație a Aeroclubului României. Piloții formației încântă publicul de peste 15 ani cu ajutorul celor mai performante avioane – EXTRA 300/330SC.
Fie că evoluează în formație de 5 sau 6 aeronave, fie că evoluează solo, aceștia reușesc să treacă publicul prin zeci de stări și să crească adrenalina oricărui privitor, totul culminând cu manevrele extreme și trecerile la joasă înălțime cu fum alb. Pe lângă spectacolele aeriene inedite, piloții reprezintă România la campionatele mondiale și europene, obținând adesea clasări pe podiumuri (locul 3 mondial, în anul 2021).
Jurgis Kairys – nu a lipsit de la nicio ediție BIAS. Știm deja că a inventat mai multe manevre de acrobație aeriană, cum ar fi “Slide Pass” (1992), “Kairys Wheel” (1987), “Small Loop” (1992) şi că a fost primul care a executat cu succes “Cobra” într-un avion cu elice, în anul 1992. Este primul pilot acrobatic care își pilotează aeronava ca pe un elicopter. Știm și despre faimoasele cascadorii de sub podurile râului Neris din Vilnius.
FORȚELE AERIENE ROMÂNE – Forţele Aeriene Române au în dotare avioane de luptă, avioane de transport, avioane de antrenament, elicoptere, avioane de cercetare, radare, rachete şi artilerie antirachetă. Avioanele de luptă reprezintă, componenta cea mai puternică, iar BIAS a fost, de fiecare dată, acel moment de grație în care Forțele Aeriene Române au transformat tehnica în artă.
Promisiunea SMFA pentru ediția 2022 este un program condimentat cu manevre de maximă dificultate și numeroase elemente dificile de zbor.
FORȚELE AERIENE GERMANE – Tornado Pa 200 este un avion de luptă multirol cu aripă cu geometrie variabilă, dezvoltat și construit de Panavia Aircraf GmbH în colaborare cu Marea Britanie și Italia. Îl vom putea vedea la BIAS 2022, la General Aviation Exhibition.
Forţele Aeriene Germane folosesc aceste aeronave încă din 1980, intenționând să le mențină active până în 2030.
FORȚELE AERIENE UNGARE – JAS 39 Gripen este un avion multirol cu greutate redusă, monomotor, fabricat de compania aeronautică suedeză SAAB. Mai mic decât alte avioane similare, Gripen are o viteză maximă de Mach 2, dar este dotat cu aripă delta și ampenaj tip rață (denumit și canard), un design care conferă stabilitate relaxată.
14 aeronave JAS 39 Gripen au în dotare Forțele Aeriene Maghiare, care vor fi prezente la BIAS 2022, în static display, cu un exemplar.
FORȚELE AERIENE ITALIENE – Eurofighter EF-2000A “Typhoon”, Alenia C-27J Spartan și Alenia Aermacchi M-346 Master sunt aeronavele cu care se vor prezenta la BIAS 2022 Forţele Aeriene Italiene și nu este prima oară când îi vedem la Bucharest International Air Show.
Avioanele de vânătoare ale Aviației Militare Italiene au fost implicate în operaţiunea de supraveghere aeriană pe frontul de est românesc, începută la 1 decembrie 2021 la baza Mihail Kogălniceanu din Constanţa. Activitatea de Air Policing constă în supravegherea continuă şi identificarea tuturor încălcărilor integrităţii spaţiului aerian al NATO cărora li se face faţă prin acţiuni adecvate destinate combaterii acestora.
FORȚELE AERIENE SLOVENE – Pilatus PC-9 este o aeronavă de antrenament cu turbopropulsoare tandem cu un singur motor, cu aripi joase, fabricată de Pilatus Aircraft din Elveția. Conceput ca o variantă mai puternică a lui Pilatus PC-7, primul zbor al lui PC-9 a fost realizat în mai 1984, intrând în flota Sloveniei încă din 1985. Vom putea vedea Pilatus PC-9 atât la Expoziția de Aviație Generală, cât și în evoluție.
FORȚELE AERIENE SLOVACE – Let L-410 Turbolet este un avion bimotor de transport cu rază scurtă de acțiune, fabricat de producătorul ceh de avioane Let Kunovice și folosit adesea ca avion de linie. Aeronava este capabilă să aterizeze pe piste scurte și neasfaltate și să funcționeze în condiții extreme, de la -50 ° C până la +50 ° C.
A fost inițial un produs cehoslovac și a zburat pentru prima dată în 1969. Va reprezenta Forțele Aeriene Slovace la BIAS ’22, în static display.
Forțele Aeriene Regale Canadiene – Șase avioane CF-188 (F-18) Hornet canadiene au ajuns recent la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru a începe efectiv misiunile de Poliție Aeriană. Rotația canadiană va dura 4 luni, până la finalul anului 2022.
Dacă vreți să vedeți cu ce vor contribui Forțele Aeriene Regale Canadiene la protejarea flancului estic al Alianței Nord-Atlantice, vă așteptăm la General Aviation Exhibition – BIAS 2022.
PROGRAM BIAS 2022
ACCES: Intrarea publicului la BIAS 2022 este liberă. Accesul publicului se face prin ROMAERO. Nu se asigură parcare!
Se recomandă să utilizaţi mijloacele de transport în comun (liniile RATB 112, 131, 148, 149, 205, 261, 301, 304, 335, 605, precum şi liniile RATB expres 780, 783).
Sursa: Bias.aero
Niciun comentariu până acum