Satul Bezid scufundat de comunisti

Foto: Adevarul.ro

Lacul, devenit acum o atracţie turistică şi un adevărat rai al pescarilor, ascunde însă o poveste sumbră. În timpul comunismului în locul său era un sat cu 180 de case. Localitatea avea o istorie bogată fiind atestată documentar încă de la 1566.


Regimul comunist a avut însă alte gânduri cu micuţul sat. Potrivit datelor oficiale, zona în care se afla satul se inunda foarte des, iar apele părâului Cuşmed ameninţau de două-trei ori pe ani casele din cinci localităţi aflate în zonă. Aşa se facă că în anul 1975 comuniştii au decis că în zonă trebuie să construiască un baraj. Acesta putea fi realizat, în opinia inginerilor de atunci, doar dacă tot satul ar fi fost acoperit de ape. Au fost proteste mari, iar lucrările au fost sistate în 1977. Comuniştii nu au renunţat la idee şi s-au reapucat de lucru în 1984. Barajul a fost ridicat, iar în 1988-1989, toate casele din Bezid, inclusiv biserica, au fost scufundate.

Localnicii spun că satul a fost scufundat din motive religioase

Localnicii care au auzit de la bătrâni povestea tragică a oamenilor care au rămas fără case spun însă că motivul pentru care satul a fost scufundat a fost cu totul altul, unul care se potriveşte cu tendinţele regimului dictatorial de a înnăbuşi orice încercare de revoltă. Oamenii spun că regimul de la acea vreme a scufundat intenţionat satul pentru a împrăştia comunitatea religioasă din zonă. Astăzi, Bezid este singurul lac de acumulare din judeţul Mureş, iar legenda sa atrage anual mii de turişti străini. Lacul este la 2 kilometru de Sângeorgiu de Pădure şi 42 de kilometri de Târgu Mureş. Vârful bisericii se mai vede şi astăzi din apă, iar pe timp de secetă se pot observa şi zidurile câtorva case.

Sursa: Adevarul.ro