Pestera Ialomitei

Peştera Ialomiţei reabilitata cu fonduri europene. Foto: Adevarul.ro

Peste 13.000 de persoane au vizitat Peştera Ialomiţei de la inaugurarea acesteia, în 25 iulie şi până în prezent, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Vreau să vă anunţ că rezultatele sunt spectaculoase (…). Din data de 26 iulie până în data de 3 august am avut 11.469 de vizitatori, am încasat 84.740 de lei. În data de 25 iulie, ziua inaugurării, intrarea a fost gratuită, au venit 1.784 de vizitatori. Cred că este cea mai mare încasare pe care o are CJ ca venit propriu de la un obiectiv turistic. Sper să continuăm parcursul acesta bun.

Peştera Ialomiţei din masivul Bucegi a fost inaugurată pe 25 iulie 2015, după reabilitarea cu fonduri europene de 6,4 milioane de lei. Peştera are o lungime de circa 1.100 de metri, dintre care 450 sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Intrarea peşterii este orientată spre est, iar gura acesteia, sub formă de semielipsă, are o înălţime de 20 metri şi o lăţime de 16 metri. Temperatura în peşteră oscilează între 4 şi 6 grade Celsius iar umiditatea între 85 şi 100%.


Fondurile necesare reabilitării au fost accesate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin programul Operaţional Regional 2007-2013. Valoarea proiectului a fost de 6,4 milioane de lei, din care nerambursabili — 4,6 milioane de lei. În cadrul proiectului a fost modernizată aleea de acces la peşteră, căile de acces în interior, au fost refăcute instalaţiile electrice şi a fost amenajat un punct de informare turistică. La intrarea în peşteră a fost instalată o scenă pentru oficierea de slujbe sau pentru susţinerea unor concerte.

Peştera Ialomiţei este deschisă de marţi până duminică, între orele 9:00 — 18:00, iar taxa de intrare este 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru copii.

Sursa: Adevarul.ro